In aceste cuvinte ale Apostolului neamurilor poate fi sintetizata si abordarea integrata a asistentei pe care o primesc copii si tinerii beneficiari ai programelor Asociatiei I.S.E.A. Avem grija ca ei sa se dezvolte armonios trupeste si din punct de vedere psihic, dar mergem in intampinarea esentei fiintei lor atunci cand le propunem participarea la programul spiritual creat special in acest sens.
O data pe luna copiii, impreuna cu tot personalul Asociatiei, participa la Sf. Liturghie din capela surorilor Congregatio Jesu si alte momente de rugaciune. Moment de comuniune fraterna, indiferent de apartenenta confesionala, moment de bucurie sufleteasca, exprimata prin cantece sacre si intentii personale de rugaciune. In compania copiilor si tinerilor aflati in rugaciune, Isus nu este doar Domnul si Invatatorul, dar si Prietenul prin excelenta, care intreaba pe fiecare, asa cum un prieten intreaba alt prieten: “Ce pot face pentru tine?”
Copiii apartin diferitor confesiuni religioase (ortodocsi, protestanti, romano-catolici), libertatea religioasa fiindu-le respectata intru totul. Pentru noi surorile, pentru colaboratorii nostri, dar si pentru copii, aceste diferente nu sunt motive de separare ci mai degraba punti de comuniune, o apropiere in diversitate. Un umil model de unitate intre toti crestinii.
Copiii sunt invatati sa fie recunoscatori pentru binefacerile pe care le primesc, ajutati fiind sa constientizeze ca toate binefacerile poarta amprenta providentei divine. De fiecare data binecuvantam prin rugaciune hrana pe care o primim la masa, multumind prin rugaciune si dupa servirea mesei. In felul acesta copiii si tinerii beneficiari sunt acompaniati, trup, psihic si duh, catre lumina propriilor alegeri, inclusiv religioase, de azi si de maine.